Treceți la conținutul principal

SĂRBĂTOAREA LECTURII LA COLEGIUL NAŢIONAL MIHAI EMINESCU DIN SUCEAVA




     Şi în acest an şcolar, elevii Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” şi-au propus să marcheze într-un mod mai special Ziua Mondială a Cărţii, printr-o manifestare culturală intitulată Sărbătoarea lecturii, care se va desfăşura vineri, 27 aprilie 2012, ora 15.30, în sala mică a Casei de Cultură din Suceava.

    Cei mai pasionaţi cititori şi cei mai implicaţi elevi în proiectul educativ Citesc, deci exist! au pregătit această activitate cu multiple faţete: o „poveste” a literelor şi a începutului lecturii, parada personajelor preferate, invitaţii la lectură în varii forme (din perspectiva eroilor îndrăgiţi, prin materiale Power Point), dramatizări integrale sau secvenţiale ale unor texte din literatura română ori străină. Având în vedere că în acest an este omagiat marele scriitor Ion Luca Caragiale, un moment special va fi marcat în desfăşurătorul manifestării prin adaptările dramatice după câteva schiţe ale autorului Scrisorii pierdute.

    Coordonatorii activităţii, prof. Maria Căruntu şi bibliotecar Lăcrămioara Andrei, apreciază că această manifestare se circumscrie unui context generos al modalităţilor atractive de stimulare a lecturii elevilor, într-o perspectivă motivantă, eliberată de presiunea programei şcolare obligatorii şi a catalogului.





Postări populare de pe acest blog

Primăvara poeților în Universul bibliotecii

Luni, 19 martie 2018  elevii claselor a IX-a H și a X-a G coordonați de prof. Hetriuc Cristina au participat în sala de lectură a bibliotecii Colegiului Național Mihai Eminescu din Suceava la activitatea    "Primăvara poeților în Universul bibliotecii".

''Festivalul Le Printemps des Poètes se află la a XX-a ediţie în Franţa, fiind importat în România la mijlocul anilor 2000, prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, stabilită la Paris. Scriitoarea Angela Furtună a inițiat, organizează integral și coordonează Proiectul Primăvara Poeților - Le Printemps des Poètes la Suceava începând cu anul 2006, sub egida Bibliotecii Bucovinei și a Consiliului Județean, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, dar și cu grupuri și organizații culturale sau de librari, bibliotecari și scriitori, colegii, gimnazii, studenți, elevi, profesori, cărturari, oameni de cultură.''(SURSA Facebook)






Lectura nu intră în vacanță!

Anul școlar: 2018-2019
Bibliografie pentru clasa a V-a
http://eminescu-sv.ebibliophil.ro/

Literatura română
1. Arghezi, Tudor: Versuri de seară; Cartea cu jucării 2. Blandiana, Ana, Întoarcerea lui Arpagic 3. Cassian, Nina: Între noi, copiii 4. Cazimir, Otilia, A murit Luchi… 5. Colin, Vladimir, Basmele omului 6. Eminescu, Mihai, Poezii 7. Kerim, Silvia, Bunica albă 8 Naum, Gellu, Cartea cu Apolodor, A doua carte cu Apolodor 9. Petrescu, Cezar: Fram, ursul polar 10. Sadoveanu, Mihail: Nada Florilor 11. Sorescu, Marin: Unde fugim de-acasă? 12. Teodoreanu, Ionel: În casa bunicilor , Uliţa copilăriei
Literatura străină
1.Beck, Ian, Povestea secretă a lui Tom Inimă-Curată, băiatul aventurier 2.Dahl, Roald, Matilda 3. Di Camilllo. Kate, Povestea lui Despereaux 4. Kipling, Rudyard: Cărţile junglei 5. Lagerlof, Selma:

Biblioteca școlii-tradiție și modernitate

Biblioteca Colegiului Național "Mihai Eminescu'' din Suceava are un fond de carte de peste 43000 de volume, 500 de Cd-uri și Dvd-uri și o sală de lectură modernă cu 40 de locuri. Sala de lectură este dotată cu un videoproiector, ecran și patru calculatoare conectate la Internet. Spațiul bibliotecii este completat de două depozite de carte, o sală de primire și împrumut cititori, o sală pentru prelucrarea colecțiilor și un depozit pentru manuale. În acestă perioadă se realizează informatizarea bibliotecii cu ajutorul softului eBibliophil. Biblioteca Colegiului Național Mihai Eminescu este dotată cu resurse informaționale moderne și oferă elevilor și cadrelor didactice un spaţiu de lectură, comunicare şi informare, un loc de experimentare a noilor tehnologii educaţionale, un spațiu unde se desfășoară activități școlare și extrașcolare.Prin activităţile sale, biblioteca participă la realizarea proiectelor educaţionale de informare și documentare pe niveluri de studii, profil…