Treceți la conținutul principal

Sărbătoare la C.N. „Mihai Eminescu”-articol publicat în cotidianul "CRAI NOU"

La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, ieri profesorii şi elevii şi-au manifestat respectul pentru cel care a conferit nume şcolii. În primul rând, Catedra de limba şi literatura română a organizat activităţi atractive pentru toţi. Doamnele prof. Cornelia Bratu, Ana Buzincu, Maria Căruntu, Rahila Cuşnir, Camelia Lorenţi, Maria Rotariu şi Gabriela Ştefancu s-au ocupat de organizarea şi desfăşurarea concursurilor „Info-literatura”, „Condei de jurnalist” şi „Cum te conving să citeşti o carte?”. Un moment liric Eminescu a fost realizat, la clasa a XII-a G, sub îndrumarea dnei prof. Ana Buzincu.
Dl prof. Marian Palade, din partea Catedrei de educaţie muzicală, a pregătit o serie de cântece, recitări şi scenete. Printre altele, elevele Roxana Nichifor şi Oana Stoica, din clasa a XII-a G, au interpretat melodia „Dor de Eminescu”, cu versuri de Grigore Vieru şi pe muzică de Ion Aldea Teodorovici. Eleve ale clasei a IX-a C au avut succes în a-i face şi pe ascultători să le acompanieze la cântecul „Nebun de alb”, de Emeric Imre. Chiar şi cei mai mici elevi s-au implicat trup şi suflet pentru această zi; de exemplu, Nicoleta Afrăsinei şi Radu Andronic au interpretat melodii de muzică populară. Pe lângă ei, elevii clasei a X-a D au pus în scenă „Reuşita lui Făt-Frumos din lacrimă”, textul adaptat şi regia fiind semnate de Anda Oniciuc.
Profesorii de la Catedra de fizică-chimie-biologie au pregătit concursuri de eseuri şi sesiuni de referate. Dna prof. Cătălina Popescu a iniţiat un concurs de cultură generală, în care s-au întrecut elevii claselor a IX-a A, a IX-a C, a IX-a D şi a IX-a E, iar alţi elevi din clasele a IX-a au aflat despre „Cele mai importante 10 descoperiri ştiinţifice în 2009” şi despre „Genii şi ciudăţeniile lor” cu ajutorul doamnelor prof. Angela Rabei şi Cristina Maxim. Clasele de socio-umane, îndrumate de prof. Cezar Anuţei, Marius Eşi, Anamaria Catargiu şi Iolanda Olariu, au susţinut o dezbatere despre „Gândirea critică între performanţă şi creativitate la disciplinele socio-umane”. De asemenea, şi catedrele de informatică, geografie, limbi străine, istorie şi dna bibliotecară Lăcrămioara Andrei au contribuit la reuşita manifestărilor. Între timp, sportivii şcolii şi-au etalat energiile şi măiestria la „Cupa Mihai Eminescu 2010”, în cadrul căreia au avut loc finala concursului de tenis de masă şi un meci de handbal.
Se poate spune că aproape fiecare profesor, elev sau angajat al colegiului a aniversat astăzi cei 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, în felul său, cu câte o contribuţie mai mică sau mai mare, dar care s-a făcut simţită. După toate manifestările, elevii şi profesorii s-au întors la ore, mulţumiţi de reuşita activităţilor şi deja aşteptând următorul an, când, desigur, vor pregăti altele, poate încă mai frumoase şi mai interesante, ca omagiu pentru patronul spiritul al colegiului.
(MARIA AURORA CLEMENT, clasa a IX-a C, profil Jurnalism, prof. îndrumător ANA BUZINCU)

Postări populare de pe acest blog

Primăvara poeților în Universul bibliotecii

Luni, 19 martie 2018  elevii claselor a IX-a H și a X-a G coordonați de prof. Hetriuc Cristina au participat în sala de lectură a bibliotecii Colegiului Național Mihai Eminescu din Suceava la activitatea    "Primăvara poeților în Universul bibliotecii".

''Festivalul Le Printemps des Poètes se află la a XX-a ediţie în Franţa, fiind importat în România la mijlocul anilor 2000, prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, stabilită la Paris. Scriitoarea Angela Furtună a inițiat, organizează integral și coordonează Proiectul Primăvara Poeților - Le Printemps des Poètes la Suceava începând cu anul 2006, sub egida Bibliotecii Bucovinei și a Consiliului Județean, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, dar și cu grupuri și organizații culturale sau de librari, bibliotecari și scriitori, colegii, gimnazii, studenți, elevi, profesori, cărturari, oameni de cultură.''(SURSA Facebook)






Biblioteca școlii-tradiție și modernitate

Biblioteca Colegiului Național "Mihai Eminescu'' din Suceava are un fond de carte de peste 43000 de volume, 500 de Cd-uri și Dvd-uri și o sală de lectură modernă cu 40 de locuri. Sala de lectură este dotată cu un videoproiector, ecran și patru calculatoare conectate la Internet. Spațiul bibliotecii este completat de două depozite de carte, o sală de primire și împrumut cititori, o sală pentru prelucrarea colecțiilor și un depozit pentru manuale. În acestă perioadă se realizează informatizarea bibliotecii cu ajutorul softului eBibliophil. Biblioteca Colegiului Național Mihai Eminescu este dotată cu resurse informaționale moderne și oferă elevilor și cadrelor didactice un spaţiu de lectură, comunicare şi informare, un loc de experimentare a noilor tehnologii educaţionale, un spațiu unde se desfășoară activități școlare și extrașcolare.Prin activităţile sale, biblioteca participă la realizarea proiectelor educaţionale de informare și documentare pe niveluri de studii, profil…

Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de autor la bibliotecă

Invitație la lectură la biblioteca școlii
http://eminescu-sv.ebibliophil.ro/


În perioada 23-25 aprilie 2018 la biblioteca școlii se vor desfășura activități de promovare și stimulare a interesului pentru lectură.